Frate, să nu treacă zi fără să-ți ridici ochii spre chipurile sfinților, căci în ele este lumină, iar în cuvintele lor odihnă pentru sufletul ostenit. Precum călătorul în arșița pustiei caută umbra unui copac, așa și sufletul tău să caute adăpost în pilda vieții celor plăcuți lui Dumnezeu.
Pentru ce să cercetăm chipurile sfinților?
Pentru că în ochii lor arde focul Duhului Sfânt, pentru că în liniștea feței lor se ascunde biruința asupra patimilor, pentru că în cuvintele lor găsim răspuns la întrebările inimii, pentru că ei au mers pe calea vieții și ne-au lăsat urme clare, ca să nu ne rătăcim. Avva Arsenie zicea: „Ori de câte ori mă uitam la chipul unui sfânt, inima mea se rușina și se întorcea la rugăciune.” Iar Avva Pimen spunea: „Cuvântul sfântului este ca o sămânță, dacă o primești cu credință, va rodi în tine viață veșnică.”
Cercetează, dar, viețile lor
Deschide Patericul, Viețile Sfinților, scrierile Părinților, privește icoanele nu ca pe niște zugrăveli, ci ca pe ferestre spre cer și adu-ți aminte de răbdarea lui Iov, de lacrimile Mariei Egipteanca, de tăcerea lui Arsenie, de dragostea lui Siluan. Căci cine se hrănește cu cuvântul sfinților, nu flămânzește de slava lumii, cine își pleacă urechea la înțelepciunea lor, nu se clatină în vreme de ispită.
Pustia Inimii 