Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, de ce simt că muncesc fără rost, că sunt rob al lumii și al celor ce mă stăpânesc?”
Și bătrânul a răspuns: „Pentru că ai uitat că adevărata robie nu e cea din afară, ci cea din inimă.”
Frate, a venit vremea în care omul muncește din zori până-n noapte, dar nu mai are tihnă, plătește taxe, dă biruri, își vinde timpul, dar nu-și mai răscumpără sufletul, se revoltă împotriva guvernului, a angajatorului, a sistemului, dar nu se revoltă împotriva păcatului.
Părinții pustiei ziceau: „Mai greu este să te eliberezi de tine, decât de un stăpân.” căci omul poate fugi din robia lumii, dar nu poate fugi de robia poftelor, dacă nu se pocăiește și ce folos că ai scăpat de jugul altuia, dacă porți jugul mândriei, al lăcomiei, al nemulțumirii?
În vremea noastră, omul se simte sclav modern al banului, al muncii, al datoriilor, dar nu vede că este și sclav al dorințelor nestăpânite, al comparației, al neîmplinirii care nu se mai satură și astfel, nu doar trupul obosește, ci și sufletul se usucă.
Un bătrân spunea: „Cel ce se plânge de jugul lumii, dar nu-și vede jugul inimii, este ca un rob care cere libertate, dar nu vrea să plece din temniță.”
Frate, nu te opri doar la revolta din afară, întoarce-te spre războiul cel nevăzut căci adevărata libertate nu vine când nu mai plătești impozite, ci când nu mai ești rob al păcatului și adevărata izbăvire nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu.
Pustia Inimii 