Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, ce este mai cumplit, războiul dintre țări sau războiul dintre oameni?”
Și bătrânul a răspuns: „Într-unul se moare trupește, în celălalt se moare sufletește, dar moartea sufletului este fără înviere, dacă nu e pocăință.”
Frate, războiul nu începe cu arme, ci cu mândrie, nu cu tunuri, ci cu cuvinte grele, nu cu granițe, ci cu inimi închise și ce vedem între țări, vedem și între noi, dorință de putere, de dreptate fără milă, de biruință fără iubire.
Părinții pustiei ziceau: „Cel ce nu se luptă cu sine, se va lupta cu fratele său.” căci războiul din afară este oglindirea războiului dinlăuntru și cine nu-și înfrânge mânia, va ridica sabia, cine nu-și înfrânge cuvântul, va răni cu gândul.
În vremea noastră, se moare în tranșee, dar și în case, se varsă sânge, dar și lacrimi, se distrug orașe, dar și suflete și omul nu mai știe că războiul nu e doar între armate, ci și între inimi.
Un bătrân spunea: „Mai bine să fii rănit în trup și să te rogi, decât să rănești în suflet și să nu te pocăiești.” căci moartea trupului poate fi urmată de viață veșnică, dar moartea sufletului, dacă nu e trezire, e pierzare.
Frate, oprește războiul din tine, nu căuta să biruiești pe celălalt, ci pe tine, nu ridica glasul, ci rugăciunea, nu cere dreptate, ci milă căci pacea lumii începe cu pacea inimii.
Pustia Inimii 