Frate, a venit vremea în care gândul omului nu mai locuiește într-un singur loc sare din fereastră în fereastră, din imagine în imagine, din știre în știre. Nu mai stă, ci aleargă, nu mai adâncește, ci consumă și astfel, mintea s-a făcut piață, nu chilie.
Părinții pustiei ziceau: „Gândul care nu se adună, nu se roagă.” căci rugăciunea cere liniște, iar liniștea cere rânduială și cel ce nu-și adună gândurile, nu-și poate aduna sufletul, iar sufletul risipit se pierde, chiar dacă trupul e sănătos.
În vremea noastră, omul deschide mii de ferestre, dar nu deschide inima, caută răspunsuri, dar nu întreabă pe Dumnezeu, se informează, dar nu se roagă și astfel, gândul se umple de lume, dar nu de lumină.
Un bătrân spunea: „Mai bine să ai un singur gând curat, decât o mie de gânduri amestecate.” căci gândul curat este începutul rugăciunii, iar rugăciunea este începutul mântuirii.
Frate, închide ferestrele care nu duc spre cer, nu te teme de tăcere căci în ea vorbește Dumnezeu, nu fugi de gândul simplu căci în el se ascunde adâncul și dacă vei învăța să-ți aduni mintea, vei învăța să-ți aduni viața.
Pustia Inimii 