Frate, a venit vremea în care cuvintele sunt multe, dar înțelesurile puține. Se vorbește fără oprire, dar sufletul rămâne gol se strigă adevăruri, dar se trăiește în minciună și în acest zgomot, tăcerea s-a făcut rară și de aceea, prețioasă.
Părinții pustiei ziceau: „Tăcerea este limba Împărăției.” căci în tăcere vorbește Dumnezeu, în tăcere se naște rugăciunea, în tăcere se curăță gândul, nu tot cel ce tace e înțelept, dar tot cel înțelept știe când să tacă.
Un bătrân a fost întrebat: „Ce ai învățat din tăcere?” Și a răspuns: „Să nu mă grăbesc să judec, să nu mă grăbesc să răspund, și să nu mă grăbesc să mă laud.”
În vremea noastră, tăcerea e privită ca slăbiciune, dar ea este putere, este răbdare, este ascultare, este spațiul în care sufletul se întâlnește cu Dumnezeu. Cine tace cu inimă curată, grăiește mai tare decât cel ce strigă cu mândrie.
Frate, învață să taci nu doar cu gura, ci și cu gândul, să nu răspunzi la tot ce te provoacă, să nu te grăbești să te explici, să nu te temi de liniște căci în liniște se ascunde harul.
Pustia Inimii 