Greșeala folosirii Zen 

Frate iubit, să ne așezăm în tăcere și să cercetăm cu inimă smerită o lucrare care se strecoară în sufletul multora: căutarea liniștii prin Zen. Mulți, văzând tulburarea lumii, aleargă spre metode orientale, spre meditații fără Hristos, spre tăceri fără rugăciune, dar să știi, frate, că nu orice tăcere este sfântă, și nu orice liniște este de la Dumnezeu.

Ce este Zen și ce pare a fi

Zenul, născut din rădăcinile budismului, caută golirea minții, stingerea dorințelor, unirea cu „nimicul” sau cu „ființa universală”. Practicanții se așază în tăcere, urmăresc respirația, caută să se desprindă de gânduri, pare liniște, pare pace, pare adâncime, dar este o liniște fără Persoană, o pace fără Hristos, o adâncime fără Cruce. Este o tăcere care nu se roagă, o minte care nu se smerește, o inimă care nu se pocăiește, este o căutare a sinelui, nu o lepădare de sine.

Ce spun Părinții despre liniștea adevărată

Avva Arsenie, cel ce fugea de oameni, nu fugea pentru a se goli, ci pentru a se umple de Dumnezeu. Avva Pimen spunea: „Omul are nevoie de tăcere, dar mai ales de rugăciune.” În pustie, nu ne golim de gânduri, ci le înălțăm spre Dumnezeu, nu ne desprindem de lume ca să ne unim cu nimicul, ci ca să ne unim cu Hristos.

Liniștea ortodoxă nu este Zen. Este isihie, este rugăciune neîncetată, este „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă.” Este tăcere care strigă, este minte care se pleacă, este inimă care se zdrobește.

Greșeala Zenului  în lumina Patericului

 Zenul caută golirea minții – Părinții caută curățirea inimii. Zenul vrea absența gândurilor – Părinții vor prezența lui Dumnezeu. Zenul se sprijină pe sine – Părinții se leapădă de sine.

Frate, să nu te înșele liniștea fără Hristos. Este ca o casă frumoasă fără temelie, poate părea adâncă, dar nu mântuiește, poate părea curată, dar nu sfințește, poate părea tainică, dar nu e taina Crucii.

Adevărata liniște nu vine din tehnici, ci din pocăință, nu din respirație, ci din suspin, nu din golire, ci din plinătatea harului. Dacă vrei pace, roagă-te, dacă vrei adâncime, smerește-te, dacă vrei tăcere, spune: „Doamne, luminează-mi întunericul.” și atunci, frate, vei fi nu doar liniștit, ci mântuit. Nu doar calm, ci sfințit, nu doar tăcut, ci plin de Dumnezeu.