Frate, a venit vremea în care inima omului s-a făcut piață intră și iese tot ce se grăiește, tot ce se vede, tot ce se dorește nu mai este cămară tainică, ci loc de amestec și tulburare și omul nu mai știe ce simte, ce crede, ce iubește.
Părinții pustiei ziceau: „Curăția inimii nu se dobândește prin fugă de lume, ci prin luptă înlăuntrul ei.” căci inima este adâncă, și acolo se ascunde fie Dumnezeu, fie patima și cine nu o păzește, o pierde.
În vremea noastră, amestecul e socotit firesc gânduri amestecate, dorințe amestecate, vorbe amestecate, dar sufletul nu poate trăi în amestec, el cere unitate, cere lumină, cere liniște și curăția nu vine din neștiință, ci din alegere.
Un bătrân spunea: „Curăția inimii este ca oglinda: dacă o atingi cu degetul, se tulbură, dacă o păzești, arată cerul.”
Frate, dacă vrei să vezi pe Dumnezeu, curățește inima. Nu cu vorbe, ci cu lacrimi, nu cu gânduri multe, ci cu rugăciune, nu cu judecată, ci cu pocăință căci inima curată nu se laudă, ci se roagă, nu se arată, ci se ascunde, nu se tulbură, ci se liniștește.
Pustia Inimii 