Frate, a venit vremea în care omul nu mai fuge de slavă, ci o caută, nu se mai ascunde în smerenie, ci se înalță în cuvinte se grăbește să fie văzut, să fie auzit, să fie lăudat și uită că Dumnezeu vede în ascuns și răsplătește în taină.
Părinții pustiei ziceau: „Fugi de slavă și ea te va urma; caut-o și te va părăsi.” Căci smerenia nu este slăbiciune, ci putere ascunsă nu este tăcere goală, ci glas care strigă către cer fără cuvinte.
În vremea noastră, omul se zidește pe sine din vorbe, din imagini, din aplauze, dar sufletul nu se hrănește cu laude, ci cu har și harul nu vine peste cel ce se înalță, ci peste cel ce se smerește.
Un bătrân spunea: „Smerenia este haina lui Hristos, cine o poartă, se face asemenea Lui.” Iar altul zicea: „Cel ce se vede mic, este mare înaintea lui Dumnezeu, iar cel ce se crede mare, este gol.”
Frate, dacă vrei să fii plin de lumină, golește-te de tine, dacă vrei să fii înălțat, coboară-te în inimă, dacă vrei să fii văzut de Dumnezeu, ascunde-te de lume căci smerenia nu se învață din cărți, ci din lacrimi.
Pustia Inimii 