Frate, a venit vremea în care omul uită pe Dumnezeu mai repede decât își amintește parola la telefon, se roagă când are nevoie, dar uită să mulțumească, își amintește de cer doar când pământul îl doare și astfel, rugăciunea s-a făcut rară, grăbită și fără inimă.
Părinții pustiei ziceau: „Rugăciunea este respirația sufletului, cine nu se roagă, sufletul lui se sufocă.” căci rugăciunea nu este doar cerere, ci întâlnire, nu este doar cuvânt, ci prezență, u este doar obicei, ci viață.
În vremea uitării, omul se roagă cu mintea risipită, cu inima în altă parte, cu gândul la ce urmează, dar Dumnezeu nu ascultă doar cuvintele, ci caută inima și dacă inima nu e acolo, rugăciunea rămâne fără răspuns.
Un bătrân spunea: „Mai bine o rugăciune scurtă cu lacrimă, decât o pravilă lungă cu mândrie.” căci Dumnezeu nu măsoară rugăciunea în cuvinte, ci în sinceritate.
Frate, dacă ai uitat să te rogi, nu te rușina întoarce-te, dacă nu mai știi cum, spune doar: „Doamne, ajută-mă!” Și El va veni, căci rugăciunea este cheia care deschide inima, și inima deschisă este locul unde Dumnezeu Se odihnește.
Pustia Inimii 