Frate, a venit vremea în care omul știe multe, dar înțelege puțin, citește cărți, adună diplome, vorbește frumos, dar nu se roagă și fără rugăciune, cunoașterea se face mândrie, iar înțelepciunea se pierde.
Părinții pustiei ziceau: „Mai bine să știi un verset și să-l trăiești, decât să știi toată Scriptura și să o lași în raft.” căci înțelepciunea adevărată nu vine din citire, ci din smerenie, nu se dobândește cu mintea, ci cu inima.
În vremea noastră, omul se încrede în logică, în știință, în raționament, dar Dumnezeu nu Se descoperă prin formule, ci prin lacrimi și cel ce nu plânge pentru păcatele sale, nu va înțelege nici taina mântuirii.
Un bătrân spunea: „Când mintea se umple de cărți, dar inima rămâne goală, omul se înșală.” căci înțelepciunea care vine de la Dumnezeu este blândă, curată, plină de roade, nu se laudă, nu se înalță, nu se impune, ci luminează.
Frate, dacă vrei să fii înțelept, roagă-te, dacă vrei să înțelegi, smerește-te, dacă vrei să înveți, ascultă căci Dumnezeu nu vorbește celor mândri, ci celor ce stau jos și cer cu lacrimă: „Doamne, luminează-mă!”
Pustia Inimii 