Frate, a venit vremea în care copilul învață să apese pe ecran, dar nu știe să-și facă cruce, știe să ceară, dar nu știe să mulțumească, știe să vorbească, dar nu știe să se roage și părintele, în graba lui, uită că sufletul copilului nu se hrănește doar cu hrană, ci cu har.
Părinții pustiei ziceau: „Copilul nu se crește doar cu lapte, ci cu lacrimă.” căci rugăciunea părintelui este acoperământul pruncului și dacă părintele nu se roagă, copilul rămâne gol chiar dacă are haine scumpe.
În vremea noastră, părinții se tem să impună rugăciunea, dar nu se tem să impună ambiții, se rușinează să vorbească despre Dumnezeu, dar nu se rușinează să vorbească despre bani și astfel, copilul crește mare cu trupul, dar mic cu sufletul.
Un bătrân spunea: „Mai bine să-l înveți pe copil să plângă în rugăciune, decât să râdă în păcat.” căci râsul fără Dumnezeu se face plâns, iar plânsul cu Dumnezeu se face mântuire.
Frate, dacă ai copil, roagă-te pentru el, nu-l lăsa să adoarmă fără cruce pe frunte, nu-l lăsa să înceapă ziua fără „Doamne, ajută!” Nu-l lăsa să trăiască fără să știe Cine l-a creat căci copilul crescut fără rugăciune va fi om fără rădăcină.
Pustia Inimii 