Frate, a venit vremea în care omul nu mai știe încotro să meargă, căci drumurile s-au înmulțit, dar călăuza s-a pierdut. Se vorbește mult despre adevăr, dar puțini îl trăiesc, se aprind multe lumini, dar puține sunt din cer.
Părinții pustiei ziceau: „Nu tot ce strălucește e lumină, și nu tot ce e tăcut e întuneric.” Căci lumina adevărată nu se vede cu ochii, ci se simte cu inima, ea nu te orbește, ci te trezește, nu te flatează, ci te curățește.
În vremea confuziei, omul caută răspunsuri în zgomot, dar răspunsul se află în tăcere. Caută certitudini în lume, dar certitudinea se află în Hristos și cine nu se roagă, nu vede, cine nu se smerește, nu înțelege, cine nu se leapădă de sine, nu primește lumină.
Un bătrân spunea: „Când nu știi ce să faci, stai și roagă-te căci lumina nu vine din grabă, ci din răbdare.”
Frate, nu te încrede în toate glasurile care îți vorbesc, ci caută glasul care te cheamă la pocăință, la liniște, la iubire căci acela este glasul luminii și dacă vei păzi inima curată, lumina va veni nu ca fulgerul, ci ca zorii.
Doamne, Lumina cea adevărată, care luminezi pe tot omul ce vine în lume, nu mă lăsa să rătăcesc în întunericul gândurilor mele. Fă-mi mintea limpede, inima curată și pașii statornici pe calea Ta. Dă-mi lumină nu ca să mă mândresc, ci ca să Te cunosc și să Te urmez. Amin.
Pustia Inimii 