Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, ce este rugăciunea?”
Și bătrânul a răspuns: „Nu o căuta în cărți, căci ea nu se scrie. Rugăciunea se naște în inimă, nu se definește în cuvinte.”
Frate, mulți au încercat să o descrie: Dicționarul spune că e cerere către Dumnezeu, teologii spun că e convorbire a minții cu cerul, părinții spun că e suflarea sufletului, dar niciuna nu e întreagă căci rugăciunea nu se învață din definiții, ci din dor. Rugăciunea nu se înțelege prin logică, ci prin lacrimă, nu se măsoară în formule, ci în tăcerea inimii care Îl caută pe Hristos.
Părinții pustiei ziceau
„Rugăciunea este ceea ce devii când Îl iubești pe Dumnezeu.” Pentru unii e strigăt, pentru alții e liniște, pentru unii e cuvânt, pentru alții e suspin, pentru unii e metanie, pentru alții e privire spre icoană, dar pentru toți, dacă e adevărată, e iubire.
Sfântul Grigorie Sinaitul spunea
„La începători, rugăciunea e foc al veseliei, la cei desăvârșiți, e lumină lucrătoare.” dar între început și desăvârșire e taina fiecăruia căci rugăciunea nu se dă în definiții, ci în dar și darul vine nu când o înțelegi, ci când o trăiești. Un bătrân spunea: „Nu întreba ce e rugăciunea, roagă-te și ea îți va spune.”
Frate, nu căuta să definești rugăciunea las-o să te definească, nu o închide în cuvinte, ci deschide-ți inima căci rugăciunea nu este ceea ce spui, ci ceea ce ești când Îl chemi pe Hristos.
Doamne, Cel ce Te ascunzi în taina inimii, nu-ți cer să-mi explici rugăciunea, ci să mi-o dăruiești. Fă ca dorul meu să fie cuvânt, și cuvântul întâlnire, Fă ca tăcerea mea să fie rugăciune și rugăciunea iubire. Amin
Pustia Inimii 