Frate, omul de astăzi nu se mai întreabă cine este, ci ce are, nu se mai caută în inimă, ci în vitrină, nu se mai definește prin chipul lui Dumnezeu, ci prin chipul telefonului pe care îl ține în mână. A ajuns să creadă că valoarea lui stă în hainele de firmă, în mașina scumpă, în contul bancar nu în sufletul care i-a fost suflat de Dumnezeu.
Omul modern o identitate învelită în obiecte
Astăzi, omul este cineva dacă are iPhone, dacă poartă logo-uri, dacă se arată în strălucire, dar toate acestea sunt umbre. A zis un bătrân: „Ceea ce nu poți lua cu tine în veșnicie, nu e al tău.” și ce folos are omul dacă își îmbracă trupul în mătase, dar sufletul îi este gol?
Amăgirea bunurilor o robie cu față lucioasă
Bunurile nu sunt rele în sine, dar devin stăpâni când omul uită că sunt doar unelte, a zis Avva Isaia: „Când omul iubește lucrurile, se îndepărtează de Dumnezeu.” Nu telefonul e păcatul, ci sufletul care nu mai poate trăi fără el, nu mașina e osândă, ci inima care se mândrește cu ea.
Omul chip al lui Dumnezeu, nu al pieței
Omul nu este produs, ci persoană, nu este consumator, ci ființă creată pentru comuniune, a fost făcut din țărână, dar chemat la slavă. A primit suflare de viață, nu cod de bare, a fost înzestrat cu libertate, nu cu dependență de obiecte.
Ce rămâne nu ce deținem, ci ce suntem
Când vom pleca din lumea aceasta, nu vom lua cu noi nici telefonul, nici hainele, nici banii, vom merge goi, așa cum am venit, și vom fi întrebați nu ce am avut, ci ce am iubit, nu ce am strâns, ci ce am dăruit, nu ce am arătat, ci ce am ascuns în inimă.
Frate, nu te măsura în lucruri, ci în lumină, nu te defini prin ce ai, ci prin ce ești, adu-ți aminte că ești mai mult decât materia ești templu al Duhului Sfânt și dacă vei trăi așa, vei fi bogat chiar și în sărăcie, și veșnic chiar și în trecere.
Pustia Inimii 