Frate, să nu crezi că lăcomia pântecelui înseamnă doar a mânca mult, nu doar cantitatea este păcat, ci și felul, grija, pofta și desfătarea, a zis un părinte: „Nu mănâncă mult, dar mănâncă cu patimă și aceasta este lăcomie.”
Lăcomia nu doar în îmbuibare, ci în rafinament
Astăzi, omul nu mai mănâncă până plesnește, ci până se desfată. Caută gusturi rare, combinații sofisticate, rețete rafinate, nu mai mănâncă ca să trăiască, ci ca să se bucure de sine. Aceasta este o formă subtilă de lăcomie căci pântecele nu mai cere hrană, ci artă, spectacol, plăcere.
Pofta dorința care nu se satură
Sfântul Grigorie Dialogul spune că lăcomia se manifestă pe cinci căi: mâncatul înainte de vreme, căutarea gusturilor rafinate, varietatea excesivă, grija exagerată pentru preparare și pofta care nu se oprește. Când mănânci cu gândul la gust, nu la mulțumire, ai căzut deja în lăcomie, când alegi mâncarea nu pentru trebuință, ci pentru desfătare, pântecele a devenit stăpân.
Lăcomia poarta spre alte patimi
Părinții spun că lăcomia pântecelui este rădăcina curviei, a lenei, a mâniei căci trupul îngreunat nu se mai roagă, nu mai postește, nu mai iubește. Din mulțimea mâncărurilor vin mulțimea gândurilor viclene și viselor necurate.
Înfrânarea libertatea adevărată
Postul nu este doar abținere, ci vindecare, el taie pofta, simplifică gustul, curăță mintea. Când mănânci cu măsură, cu rugăciune, cu mulțumire, pântecele se liniștește și sufletul se înalță, a zis un bătrân: „Când pântecele tace, inima vorbește.”
Frate, nu te înșela, lăcomia nu se măsoară în porții, ci în dorință, nu în cât mănânci, ci în cum mănânci. Mănâncă simplu, cu mulțumire, cu rugăciune și vei vedea că hrana nu mai este stăpân, ci slujitor.
Pustia Inimii 