A zis un bătrân din pustia Nitriei: „Când vine ispita, nu te încrede în mintea ta, ci în Numele Domnului, căci mintea se tulbură, dar Numele Lui aduce pace.”
În vreme de ispită, nu căuta cuvinte multe, nu te încurca în gânduri, ci strigă din adâncul inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” Și iarăși: „Doamne, scapă-mă!” Și iarăși: „Fii cu mine, Doamne, că pier!”
Sfântul Cuvios Cleopa spunea că două sunt armele cu care biruim ispitele: rugăciunea și smerenia. Când te simți slab, nu te rușina să plângi, să te rogi cu lacrimi, să ceri ajutorul cerului așa au biruit și Sfinții.
Rânduială simplă pentru vreme de tulburare
Ține metanierul în mână, chiar dacă nu poți rosti decât un singur cuvânt: „Iisuse…”
Dacă nu poți rosti nimic, stai în tăcere și suspină în inimă și suspinul e rugăciune. Dacă mintea fuge, adu-o înapoi cu blândețe, nu cu mânie, dacă ispita e mare, fă metanii și roagă-te cu trupul, ca să se smerească și el, cheamă și pe Maica Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-mă!”
Când Numele Domnului e în inimă, ispita nu poate stăpâni
A zis un alt bătrân: „Când Numele lui Iisus arde în inimă, diavolul nu poate rămâne acolo, se arde ca paiul în foc.” De aceea, nu înceta să rostești Numele, chiar dacă nu simți nimic. Nu te încrede în simțire, ci în credință căci Numele Domnului lucrează tainic, chiar și când inima e uscată. Așa să faci, frate și când va trece ispita, să nu uiți să mulțumești căci și biruința e dar, nu merit.
Pustia Inimii 