Frate, să știi că viața în Hristos nu este o alergare spre slavă, ci o coborâre în adâncul inimii, unde se sălășluiește taina jertfei. Acolo, în tăcerea lăuntrică, se trăiește crucea de fiecare zi, nu cu durere fără nădejde, ci cu bucurie care izvorăște din iubire.
Jertfa zilnică nu este o povară, ci o lucrare tainică prin care sufletul se face asemenea lui Hristos. Când te jertfești pentru aproapele în tăcere, în răbdare, în renunțarea la voia ta nu pierzi nimic, ci te regăsești căci Hristos S-a jertfit din iubire, și tot cel ce iubește cu jertfă se unește cu El.
Această lucrare nu se poate păstra fără rugăciunea inimii. Ea este suflarea sufletului, izvorul neîncetat care udă rădăcina jertfei. Când zici cu durere și cu dor:„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul”, atunci crucea nu mai este grea, ci luminoasă. Rugăciunea neîncetată nu te rupe de lume, ci te leagă de cer, ea nu te închide în tine, ci te deschide spre iubirea care nu cere nimic, dar dă totul.
Părinții pustiei spuneau: „Crucea este grea doar pentru cel ce nu iubește.” Dar când sufletul se aprinde de rugăciune, crucea devine izvor de bucurie nu pentru că durerea dispare, ci pentru că Hristos Se face prezent în ea și unde este Hristos, acolo este lumină, acolo este pace, acolo este viață.
„Prin cruce vine bucuria întregii lumi” și prin crucea ta de azi, purtată cu rugăciune și iubire, se naște asemănarea cu Dumnezeu.
Pustia Inimii 