Frate, să știi că nu tot ce pare lumină este de la Dumnezeu. Diavolul, fiind înger căzut, știe să se prefacă în înger de lumină 2 Corinteni 11:14, de aceea trebuie multă trezvie și discernământ ca să deosebești lucrarea harului de înșelarea vicleană.
Lucrarea harului este smerită, liniștită, curată și aduce pace în suflet. Nu tulbură, nu grăbește, nu înalță pe om în ochii lui. Harul nu se impune, ci se așază blând în inimă, ca roua pe iarbă. Când vine harul, sufletul se simte mic, dar iubit, se simte nevrednic, dar ridicat, nu se laudă, ci se roagă mai mult.
Înșelarea, însă, vine cu grabă, cu exaltare, cu tulburare, îți dă gânduri mari, fapte „duhovnicești” fără ascultare, îți șoptește că ești ales, că ai văzut, că ai simțit ceva „deosebit”, dar roadele ei sunt mândria, izolarea, judecata aproapelui și pierderea păcii.
Părinții pustiei spuneau: „Dacă vezi lumină și te simți mai mare decât fratele tău, fugi de ea, că nu e de la Dumnezeu.” Harul nu te face să te simți special, ci smerit, nu te rupe de Biserică, ci te adâncește în ea, nu te face să te crezi sfânt, ci să plângi pentru păcatele tale.
De aceea, frate, nu te încrede în simțiri, nici în vedenii, nici în gânduri „duhovnicești” care nu au fost cercetate. Caută sfatul părintelui duhovnicesc, roagă-te cu smerenie și nu dori lucruri mari. Harul vine în taină, iar înșelarea strigă.
„Unde este smerenie, acolo este Dumnezeu. Unde este mândrie, chiar și în chip duhovnicesc, acolo este înșelare.”
Pustia Inimii 