Frate, învață că rugăciunea nu este doar o lucrare a chiliei, ci o respirație a sufletului în lume. Rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul” este începutul înțelepciunii, temelia smereniei și poarta prin care omul intră în sine și iese din sine, în Hristos.
Dar ce este rugăciunea fără faptă? Ce este viața duhovnicească fără roade în cetate? Precum zicea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu poți fi creștin doar în biserică, iar afară să fii lup.” Adevărata viață duhovnicească este o autoeducație neîncetată, o lucrare lăuntrică ce se revarsă în afară prin dreptate, blândețe, răbdare și iubire față de aproapele.
Autoeducația duhovnicească este lucrarea prin care omul se curățește de patimi, se luminează prin cunoaștere și se unește cu Dumnezeu prin har. Sfinții Părinți ne învață că fără trezvie, fără citirea Scripturii și fără ascultare, nu este sporire. Sfântul Ioan Scărarul spune că „rugăciunea este oglinda sufletului”, dar și că „fapta este fiica rugăciunii”.
Educația civică, în lumina Sfinților, nu este o invenție modernă, ci o formă de iubire concretă. Sfântul Vasile cel Mare a fost nu doar un mare rugător, ci și un organizator al spitalelor, al școlilor și al ajutorării săracilor. Sfântul Grigorie Teologul a scris despre responsabilitatea față de comunitate. A fi cetățean drept, a respecta legea, a apăra adevărul și a sluji binele comun sunt forme ale iubirii lucrătoare.
Rugăciunea și educația civică merg mână în mână. Una curăță inima, cealaltă curăță cetatea, una luminează mintea, cealaltă luminează fapta precum trupul are nevoie de inimă și de mâini, așa și omul duhovnicesc are nevoie de rugăciune și de lucrare în lume.
Așadar, frate, nu despărți cele ce Dumnezeu le-a unit: rugăciunea și fapta, credința și dreptatea, duhul și cetatea. Fii om al rugăciunii și făclie în lume așa vei fi fiu al lui Dumnezeu și frate al oamenilor.
Pustia Inimii 