Un frate l-a întrebat pe un bătrân: „Părinte, ce este această zi în care toți aleargă să cumpere, să adune, să prindă prețuri?” Și bătrânul a oftat și a zis: „Este ziua în care omul uită că nu va lua nimic cu el în mormânt.”
Frate, a venit vremea în care omul nu mai postește, dar stă la coadă, nu mai priveghează, dar veghează reducerile, nu mai caută liniștea, ci oferta și astfel, sufletul se golește, iar casa se umple de lucruri care nu mântuiesc.
Părinții pustiei ziceau: „Cel ce adună multe, se teme să nu piardă, iar cel ce nu are nimic, se odihnește în Dumnezeu.” căci nu lucrurile ne țin în viață, ci harul, nu prețul scăzut aduce pace, ci inima smerită.
În vremea noastră, „Black Friday” s-a făcut sărbătoare a poftelor, dar ce fel de sărbătoare este aceea în care omul se calcă în picioare pentru un obiect, dar nu se pleacă în genunchi pentru iertare? Ce fel de bucurie este aceea care se termină cu gol în suflet și datorie în buzunar?
Un bătrân spunea: „Mai bine să pierzi o reducere, decât să-ți pierzi liniștea. Mai bine să nu ai, decât să nu fii.” căci cel ce cumpără fără nevoie, se leagă de lume, iar cel ce se leapădă de prisos, se apropie de cer.
Frate, nu te teme că pierzi o ofertă, teme-te să nu pierzi veșnicia. Nu te grăbi să aduni, ci grăbește-te să te rogi căci în ziua judecății nu ți se va cere bonul de casă, ci cartea inimii.
Pustia Inimii 