Frate, să știi că lupta cu gândurile este cea mai subțire și mai neobosită dintre toate războaiele duhovnicești. Nu vine cu zgomot, nici cu arme văzute, ci se strecoară în taină, ca un șarpe în grădina inimii și dacă nu ești treaz, te va încolăci fără să-ți dai seama.
Gândurile sunt ca niște oaspeți nepoftiți, dacă le deschizi ușa, vor intra și se vor așeza la masă, dar dacă le oprești la prag, nu pot face nimic. Părinții spuneau: „Nu este păcat că vine gândul, ci că îl primești și te învoiești cu el.” Așadar, nu te tulbura că vin, ci luptă să nu le dai răspuns.
Sunt gânduri de mândrie, de judecată, de desfrânare, de deznădejde, fiecare vine cu chipul unei dorințe sau al unei frici, dar toate au același scop să te despartă de liniștea inimii și de rugăciune. Când simți că mintea se tulbură, fugi la rugăciune ca la o cetate tare: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” și nu înceta până nu se liniștește furtuna.
Nu te încrede în mintea ta, căci ea poate fi înșelată, ci stai cu smerenie înaintea lui Dumnezeu și cere-I să-ți păzească inima așa cum un paznic veghează la poarta cetății, tot așa trebuie să vegheze mintea la poarta inimii.
„Trezvia este sabia cu două tăișuri, taie gândul și păstrează pacea.”
Pustia Inimii 