Frăție, liniștea nu este doar absența zgomotului, ci prezența lui Dumnezeu, în pustia inimii, unde gândurile se potolesc și dorințele se sting, începe lucrarea nevăzută a harului. Acolo, în tăcerea adâncă, sufletul se face vas curat, gata să primească lumina cea necreată.
Nu căuta semne și vedenii, ci caută smerenia care nu se vede așa cum apa se adună în locurile joase, tot așa harul se coboară în inimile smerite. Nu te grăbi să vorbești, ci grăbește-te să taci, tăcerea este rugăciune, iar rugăciunea este respirația sufletului.
Când mintea se unește cu inima și se rostește în taină: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, atunci se aprinde o lumină care nu vine din lume, este lumina prezenței lui Hristos, care nu se arată în zgomot, ci în adâncul liniștii.
„Cel ce a aflat liniștea, a aflat începutul vederii lui Dumnezeu.”
Pustia Inimii 