Frate, nu toți suntem chemați să ne retragem în pustie, dar toți suntem chemați să facem pustie în inima noastră. Nu toți putem fugi de lume, dar toți putem trăi în lume fără să fim ai lumii.
Viața de zi cu zi cu munca, copiii, facturile, grijile, știrile, tehnologia nu este piedică în sine, ci devine piedică atunci când ne lasă fără timp pentru Dumnezeu, nu lucrurile ne pierd, ci felul în care ne lipim de ele.
Echilibrul vine din rânduială, așa cum trupul are nevoie de somn, hrană și mișcare, tot așa sufletul are nevoie de rugăciune, tăcere și pocăință. Nu e nevoie să te rogi ore întregi, ci să fii statornic în puținul tău, rugăciunea te va învăța să te rogi
Dacă folosești telefonul, folosește-l cu măsură, dacă te uiți la știri, nu le lăsa să-ți fure pacea, dacă ai o pasiune, nu o lăsa să devină idol. Tot ce faci, fă cu mulțumire și cu gândul la Dumnezeu, așa se sfințește viața.
Păzește-ți inima nu lăsa ca grijile să-ți fure bucuria, nu lăsa ca munca să-ți stingă rugăciunea, nu lăsa ca vorbele oamenilor să-ți tulbure pacea. Când simți că te trage lumea în jos, oprește-te, respiră, rostește un „Doamne, miluiește-mă” și adu-ți aminte că ești al lui Hristos.
Sfințenia nu e doar în mănăstire, ci și în bucătărie, în birou, în autobuz, în supermarket oriunde ești, poți fi cu Dumnezeu, oriunde ești, poți iubi, poți ierta, poți tăcea, poți mulțumi. Asta e viața duhovnicească, nu o fugă de lume, ci o trăire a lui Dumnezeu în lume.
Pustia Inimii 