Frate, noaptea minții nu vine din lipsa de cunoștință, ci din lipsa de trezvie, nu vine din întunericul lumii, ci din întunecarea inimii. Este vremea când omul nu mai deosebește binele de rău, nici adevărul de minciună, nici duhul de literă.
Noaptea minții începe când omul se crede luminat, dar nu se roagă, când vorbește mult, dar nu ascultă, când citește mult, dar nu se pocăiește, când știe dogme, dar nu are lacrimi, când judecă pe toți, dar nu se judecă pe sine.
În era digitală, noaptea minții se îmbracă în informație. Omul știe tot, dar nu înțelege nimic, are acces la toate, dar nu se apropie de nimeni, vorbește despre Dumnezeu, dar nu vorbește cu Dumnezeu. Se pierde în comentarii, în teorii, în certuri și uită să tacă, să se roage, să se smerească.
Această noapte este primejdioasă, căci pare zi, pare lumină, dar e orbire, pare trezvie, dar e vis și cel ce o trăiește nu știe că e în ea, căci mintea lui nu mai are oglinda inimii.
Sfinții Părinți ne-au lăsat o cale: tăcerea, rugăciunea, smerenia, ascultarea. Ei nu au vorbit mult, dar au luminat mult, nu au judecat, dar au văzut limpede, nu s-au încrezut în mintea lor, ci au cerut luminarea Duhului.
Dacă simți că mintea ta se tulbură, că nu mai ai pace, că nu mai știi ce e bine oprește-te. Nu căuta răspunsuri în lume, ci în genunchi, nu te încrede în gândurile tale, ci în cuvântul lui Dumnezeu, nu te grăbi să vorbești, ci grăbește-te să te rogi. Noaptea minții se risipește nu prin argumente, ci prin lumină, nu prin ceartă, ci prin rugăciune, nu prin putere, ci prin har.
Pustia Inimii 