Frate, nu te tulbura când vezi că pensia e mică, că banii nu ajung, că facturile se adună și mâncarea se cumpănește. Nu te învârtoșa împotriva celor ce conduc, nici nu te lăsa cuprins de mânie căci toate acestea, deși par nedreptăți, pot fi pentru tine prilej de mântuire.
Sfinții Părinți nu judecau vremurile, ci le foloseau spre nevoință. Ei vedeau în lipsuri o cale spre smerenie, în sărăcie o școală a răbdării, în neputință o chemare la rugăciune, căci omul care are totul, se roagă puțin, dar cel ce nu are, strigă din adânc: „Doamne, miluiește-mă!”
Lipsa nu este blestem, ci foc curățitor. Ea arde mândria, rupe încrederea în cele materiale, și ne învață să ne punem nădejdea în Dumnezeu. Când nu mai ai ce mânca, înveți ce înseamnă „Pâinea cea de toate zilele”, când nu mai poți plăti, înveți să ceri cu smerenie, când nu mai ai siguranță, înveți să te sprijini pe Cel ce nu se schimbă.
Politicul, cu toate lipsurile și neajunsurile lui, devine fără să știe un dascăl al nevoinței, nu pentru că vrea binele sufletului, ci pentru că Dumnezeu îngăduie să fim lipsiți, ca să ne întoarcem la El, așa cum spunea un bătrân: „Când omul nu mai are nimic, abia atunci începe să aibă pe Dumnezeu.”
Nu judeca, căci judecata te desparte de har. Nu te înflăcăra pentru dreptate omenească, ci caută dreptatea lui Hristos, nu te încrede în promisiuni lumești, ci în făgăduințele veșnice și mai ales, nu te întrista fără nădejde căci fiecare lipsă este o chemare la sfințenie.
Adevăr îți spun, mai aproape este de Dumnezeu cel ce rabdă în tăcere, decât cel ce strigă în piață, mai vrednic este cel ce mulțumește în lipsă, decât cel ce cârtește în belșug și mai mare este cel ce se roagă pentru conducători, decât cel ce îi osândește.
Pustia Inimii 