Trăim într-o vreme în care nu mai e nevoie de prigoană ca să ne pierdem sufletul, e de ajuns o notificare. Nu mai vine vrăjmașul cu sabia, ci cu distragerea, nu ne mai gonește din biserici, ci ne adoarme în fața ecranelor.
Telefonul, internetul, rețelele sociale toate acestea pot fi unelte bune, dar și capcane subtile. Ele ne fură mintea, ne risipesc atenția, ne golesc de prezență și cel mai grav ne obișnuiesc să trăim fără Dumnezeu, fără liniște, fără adânc.
Păzirea minții înseamnă să nu lași gândul să zboare unde vrea, ci să-l aduci mereu înapoi la rugăciune, să nu te lași purtat de valul informației, ci să alegi ce hrănește sufletul, să nu te pierzi în imagini, ci să cauți chipul Celui nevăzut.
Nu e nevoie să fugi de tehnologie, ci să o folosești cu discernământ, să folosești timpul online cu măsură, să-ți faci rânduială, să ai momente de tăcere, de citire, de rugăciune, să-ți păzești ochii, urechile și inima, căci mintea neatentă e poarta prin care intră tulburarea.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
Tu Care ai tămăduit pe cel lunatic și ai potolit furtuna mării, vino și liniștește furtuna gândurilor mele. Păzește-mi mintea de risipire, ochii de ispită, inima de răceală. Nu mă lăsa să mă pierd în zgomotul lumii, ci ajută-mă să Te caut în tăcere, nu mă lăsa să mă robesc de lucruri trecătoare, ci învață-mă să prețuiesc veșnicia. Dă-mi trezvie, Doamne, să știu când să mă opresc, să știu când să tac, să mă rog continuu. Fă din mintea mea un altar, nu o piață, fă din inima mea o candelă aprinsă, nu un ecran gol și dă-mi harul să Te port cu mine, în fiecare clipă, în fiecare gând, în fiecare respirație. Amin.
Pustia Inimii 