Frate al meu, să știi că trupul nu este rău, dar pofta nestăpânită îl face să se ridice împotriva sufletului. În vremurile noastre, hrana nu mai este simplă, smerită, hrănitoare, ci abundentă, excitantă, rafinată, menită nu să susțină viața, ci să hrănească plăcerea. Este o ațâțare sistematică a simțurilor, o provocare continuă a trupului, o chemare la desfătare, nu la cumpătare. Sfântul Vasile cel Mare spunea: „Când stomacul este plin, mintea nu poate să se roage.” Adevărat este, pofta trupească aprinsă de hrană excitantă stinge focul rugăciunii.
Inactivitatea fizică – somnul trupului care trezește patima
Totodată, inactivitatea fizică, sedentarismul, lipsa mișcării, slăbește voința, întărește lenea, deschide poarta patimilor. Trupul care nu lucrează, nu se ostenește, nu se mișcă, devine templu al comodității, iar comoditatea este terenul pe care cresc toate patimile. Sfântul Ioan Casian spunea că „trupul leneș este mai ușor de cuprins de patimi decât cel ostenit.” Adevărat este, trupul care nu se smerește prin osteneală, se înalță prin poftă.
Ațâțarea sistematică – lucrare subtilă împotriva sufletului
Hrana excitantă și inactivitatea fizică nu sunt doar obiceiuri moderne, ci forme rafinate de război nevăzut. Ele nu par păcate, dar pregătesc terenul pentru păcat, nu sunt strigătoare, dar lucrează în tăcere, sunt sistematic organizate de lumea care nu mai caută mântuirea, ci plăcerea, confortul, autosuficiența.
Aceasta este lucrarea vicleană a vremurilor, să nu mai simțim că suntem în luptă, ci să ne lăsăm purtați de valul desfătării să nu mai postim, să nu mai ostenim, să nu mai veghem.
Frate, să ne trezim, să ne cercetăm ce mâncăm, cum trăim, cum ne mișcăm. Să nu ne lăsăm trupul să conducă sufletul, ci să-l supunem prin post, prin osteneală, prin rugăciune căci trupul nu trebuie să fie stăpân, ci slujitor, unde trupul este ațâțat, sufletul se stinge, dar unde trupul este smerit, sufletul se aprinde.