Frate, nu este rău să iubești adevărul, nu este greșit să te ridici împotriva rătăcirii, dar dacă această luptă nu izvorăște din rugăciune, din lacrimă, din smerenie, atunci nu e lucrare a Duhului, ci lucrare a firii omenești.
Mulți luptă împotriva ecumenismului, dar puțini luptă cu patimile lor. Se aprind în dezbateri, în articole, în judecăți, dar nu se aprind în rugăciune, vorbesc despre dogmă, dar nu trăiesc pocăința, osândesc pe toți, dar nu se osândesc pe ei înșiși.
Sfinții Părinți au apărat dreapta credință cu lacrimi, cu post, cu priveghere, cu tăcere, cu răbdare. Ei nu s-au grăbit să judece, ci s-au grăbit să se curățească, nu au vorbit mult, ci au trăit adânc și de aceea cuvântul lor avea putere.
Râvna fără discernământ este primejdioasă. Ea poate duce la mândrie, la dezbinare, la ură, poți ajunge să crezi că ești singurul drept, că toți ceilalți greșesc, că tu ești paznicul Bisericii, dar adevăr îți spun Biserica nu are nevoie de paznici mânioși, ci de sfinți smeriți.
Lupta cea bună nu este împotriva oamenilor, ci împotriva duhurilor, nu se câștigă prin ceartă, ci prin rugăciune, nu prin judecată, ci prin pocăință, nu prin strigăt, ci prin tăcerea care naște lumină.
Dacă vrei să aperi credința, începe prin a te curăți pe tine, dacă vrei să arăți rătăcirea, fă-o cu durere, nu cu dispreț, dacă vrei să vorbești, roagă-te mai întâi și dacă simți că te aprinzi, oprește-te și întreabă: „Este Duhul Sfânt în ce spun?”
Adevărata apărare a credinței vine dintr-o inimă care s-a întâlnit cu Hristos nu din orgoliu, nu din frică, nu din reacție, ci din iubire, din lumină, din cruce.
Doamne al luminii și al adevărului, nu mă lăsa să rătăcesc în gândurile mele, nici să mă înșel cu vorbele oamenilor. Fă ca inima mea să iubească adevărul Tău, și mintea mea să se plece în fața înțelepciunii Tale. Păzește-mă de mândrie, și dă-mi curajul să trăiesc adevărul, nu doar să-l rostesc. Amin.
Pustia Inimii 