Iertarea este una dintre cele mai înalte virtuți creștine, dar și una dintre cele mai greu de trăit în mod autentic. Adesea spunem „Te iert, dar nu uit.” Această formulă, rostită cu ușurință, ascunde o realitate dureroasă, iertarea noastră este adesea incompletă, condiționată, raționalizată. Ne eliberăm de conflict, dar păstrăm în inimă amintirea rănilor, resentimentul, suspiciunea, dar ce înseamnă, cu adevărat, să ierți?
Iertarea în lumina Evangheliei
Mântuitorul ne învață „De veți ierta oamenilor greșelile lor, ierta-va și vouă Tatăl vostru Cel ceresc.” Matei 6, 15. Iertarea nu este opțională, ci condiție a mântuirii, ea nu este doar un gest moral, ci o lucrare duhovnicească profundă, o participare la iubirea jertfelnică a lui Hristos.
Ce înseamnă „iert, dar nu uit”?
Această expresie reflectă o iertare parțială, în care rana rămâne activă, nu am vindecat durerea, ci doar am acoperit-o. Memoria păcatului persistă, ne amintim greșeala celuilalt ca pe o justificare a distanței, judecata continuă chiar dacă nu mai acționăm, păstrăm în inimă o etichetă.
Sfântul Siluan Athonitul spune „A ierta înseamnă a uita cu inima, nu doar cu mintea.”
Iertarea adevărată o lucrare a harului
Sfântul Ioan Gură de Aur, „Cel ce iartă cu adevărat nu mai pomenește răul, ci se roagă pentru cel ce l-a rănit.” Iertarea autentică implică renunțarea la dreptul de a judeca, vindecarea memoriei afective, deschiderea spre iubire și rugăciune.
Sfântul Isaac Sirul, „Iertarea este semnul că harul lui Dumnezeu a atins inima ta.”
Trimiteri filocalice
În Filocalia, iertarea este văzută ca o lucrare de curățire a inimii, Sfântul Marcu Ascetul, „Dacă păstrezi în inimă amintirea răului, chiar dacă nu-l rostești, nu ai iertat.” Sfântul Maxim Mărturisitorul, „Iertarea este moartea voinței de răzbunare și nașterea iubirii.”Sfântul Ioan Scărarul, „Să nu te încrezi în iertarea ta până ce nu simți că ai putea să-l îmbrățișezi pe cel ce te-a rănit.”
Obstacole în calea iertării
Mândria ne face să credem că suntem îndreptățiți să păstrăm supărarea, frica ne temem că vom fi răniți din nou, neînțelegerea iertării o confundăm cu slăbiciunea sau cu uitarea forțată.
Nu uităm, dar nu mai doare
Iertarea nu înseamnă ștergerea memoriei, ci transformarea ei, nu mai privim greșeala ca pe o rană, ci ca pe o lecție, nu mai simțim durere, ci compasiune, nu mai dorim distanță, ci împăcare.
Adevărata iertare este o lucrare a harului, o biruință asupra egoismului, o deschidere spre iubirea lui Hristos. Nu este suficient să spunem „iert”, ci trebuie să simțim că inima noastră s-a eliberat. Să nu ne mulțumim cu o iertare formală, ci să căutăm vindecarea profundă care ne face asemenea lui Dumnezeu. „Iertarea este podul peste care trece harul lui Dumnezeu spre sufletul nostru.” Părintele Sofronie Saharov.
Pustia Inimii 