În centrul revelației creștine stă o taină, Dumnezeu, Creatorul universului, nu doar că l-a făcut pe om „după chipul și asemănarea Sa” (Facerea 1, 26), ci l-a chemat la o comuniune activă, creatoare. Această chemare nu este simbolică, ci reală, ontologică și liturgică. Omul nu este doar o creatură, ci un partener al lui Dumnezeu în lucrarea mântuirii și în transfigurarea lumii.
Chipul și asemănarea fundamentul vocației creatoare
Chipul lui Dumnezeu în om implică rațiune, libertate, iubire și capacitatea de a crea. Asemănarea este un proces dinamic, o devenire, omul este chemat să se îndumnezeiască, să participe la viața divină. Sfântul Grigorie de Nyssa afirmă că „asemănarea” este infinită, căci Dumnezeu este infinit,,omul este chemat la o devenire nesfârșită.
Împreună-creatori în lume
Dumnezeu creează „ex nihilo”, dar omul creează „din cele ce sunt” transformă materia, cultura, relațiile. Prin artă, știință, educație, dar mai ales prin iubire și jertfă, omul participă la lucrarea lui Dumnezeu. În familie, omul devine împreună-creator de viață, participă la taina nașterii, la perpetuarea chipului lui Dumnezeu.
Împreună-creatori în Biserică
În Biserică, omul participă la lucrarea mântuirii prin rugăciune, slujire, Sfintele Taine. Sfântul Nicolae Cabasila spune, „Țărâna nu mai este țărână, primind forma regească devine însuși trupul regelui”. În Liturghie, omul aduce pâinea și vinul, iar Dumnezeu le transformă în Trup și Sânge o sinergie divino-umană.
Împreună-creatori în suferință și jertfă
Sfântul Ignatie al Antiohiei, înainte de martiriu, scrie „Sunt grâu a lui Dumnezeu și sunt măcinat de dinții fiarelor, ca să fiu găsit pâine curată a lui Hristos”. Suferința, trăită în Hristos, devine creatoare de sfințenie, de lumină, de viață nouă.
Îndumnezeirea desăvârșirea chemării
Omul este chemat să devină „dumnezeu după har” nu prin natură, ci prin participare. Părintele Dumitru Stăniloae subliniază că îndumnezeirea este scopul ultim al vieții omului, realizabil prin comuniune cu Hristos. Împreună-crearea nu este o autonomie, ci o sinergie, omul nu creează singur, ci în Hristos, prin Duhul Sfânt.
Chemarea omului de a fi împreună-creator este o taină a iubirii divine, nu este o simplă metaforă, ci o realitate trăită în Biserică, în lume, în familie, în suferință. Omul nu este doar un beneficiar al creației, ci un partener al lui Dumnezeu în transfigurarea lumii. Această vocație este în același timp o responsabilitate și o slavă.
Pustia Inimii 