În tradiția ortodoxă, răul nu este o entitate creată, ci o lipsă a binelui, o distorsiune a ordinii dumnezeiești. Cu cât răul se manifestă mai subtil, cu atât devine mai periculos, căci nu mai provoacă reacție, ci se strecoară în conștiință, în obiceiuri, în gânduri, corupând omul din interior, așa cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, „răul nu are ființă, ci este o lucrare a voinței pervertite”.
Răul ca lucrare nevăzută
Subtilitatea răului – Răul nu se mai arată în formele sale grosolane violență, ură, blasfemie, ci se ascunde sub aparențe de bine, comoditate, relativism moral, toleranță fără discernământ. Pilda șarpelui din Rai, diavolul nu a impus păcatul, ci l-a sugerat cu viclenie „Oare chiar a zis Dumnezeu…?” o întrebare care a deschis poarta îndoielii și a corupt voința. Gândurile ca poartă Starețul Igor Riabko spune că „gândurile mor când nu sunt observate” dar când sunt acceptate fără discernământ, ele devin rădăcini ale păcatului.
Coruperea sufletului prin răul invizibil
Normalizarea păcatului – Când păcatul devine normă socială, omul nu mai simte nevoia pocăinței, răul nu mai provoacă rușine, ci este justificat, raționalizat, chiar celebrat. Lipsa vigilenței: Sfântul Paisie Aghioritul spunea că „diavolul nu vine cu coarne, ci cu zâmbetul pe buze”. Când nu mai veghem, răul pătrunde nestingherit.
Coruperea treptată – Precum un virus spiritual, răul se infiltrează în voință, în emoții, în alegeri. Lipsa rugăciunii, a smereniei și a harului slăbește „imunitatea” sufletului.
Vindecarea și discernerea
Rugăciunea lui Iisus, este arma nevăzută care arde răul din inimă. Starețul Igor povestește cum demonii fug când omul rostește cu zdrobire de inimă „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”.
Harul Sfântului Duh – Numai prin harul lui Dumnezeu putem vedea răul în formele sale subtile și îl putem respinge. Discernerea duhovnicească este darul care separă lumina de întuneric.
Viața în Hristos – A trăi în adevăr, în iubire, în curăție este singura cale de a nu fi corupt de răul invizibil. Așa cum spune Berdiaev, „experiența răului îndreaptă omul spre o altă lume”.
Răul care nu se vede este cel mai periculos, pentru că nu mai provoacă luptă, ci acceptare. În această epocă a relativismului, creștinul ortodox este chemat să fie treaz, să discearnă, să se roage și să trăiască în lumină. Numai așa, răul se va autodistruge, neprimind putere din noi.
Pustia Inimii 