În învățătura ortodoxă, lumea nu este un decor neutru, ci o taină vie, o revelație a lui Dumnezeu. Creația este „cartea nescrisă” în care se citește slava lui Dumnezeu, iar omul este chemat să o contemple cu ochi curat și inimă luminată. Însă păcatul a întunecat vederea duhovnicească, iar imaginea creației s-a deformat în sufletul multora. De aceea, fiecare creștin este dator să-și limpezească înlăuntrul său această imagine, pentru a vedea lumea așa cum o vede Dumnezeu, ca dar, ca chemare la comuniune.
Creația darul iubirii dumnezeiești
Sfântul Vasile cel Mare „Lumea este opera iubirii lui Dumnezeu, făcută nu din necesitate, ci din bunătate.” Creația ca revelație Cerurile spun slava lui Dumnezeu (Psalmul 18), iar fiecare făptură poartă o rațiune divină, un logos, care poate fi contemplat de sufletul curățit. Omul poate fi interpret al creației, nu doar locuitor al lumii, ci preot al ei. Prin rugăciune, mulțumire și jertfă, el sfințește materia și o înalță spre Dumnezeu.
Imaginea întunecată pervertirea vederii duhovnicești
Păcatul ca orbire, Când omul cade din har, nu mai vede lumea ca dar, ci ca obiect de consum, de stăpânire, de exploatare. Materialismul și secularismul, reduc creația la materie inertă, fără sens, fără scop, fără prezență divină, astfel, omul se înstrăinează de taina lumii. Imaginația bolnavă în loc să vadă frumusețea, vede prilej de păcat, în loc să vadă armonia, vede haos, în loc să vadă prezența lui Dumnezeu, vede doar utilitate.
Curățirea imaginii lucrare duhovnicească
Asceza și contemplația prin post, rugăciune și tăcere, sufletul se limpezește și începe să vadă lumea cu ochi duhovnicești. Filocalia ca școală a vederii, Sfinții Părinți ne învață că „mintea curată vede lucrurile în lumina lor adevărată” Sf. Isaac Sirul. Restaurarea prin Hristos, în Iisus Hristos, creația este restaurată, el este Logosul prin care toate s-au făcut și în care toate se înnoiesc.
Responsabilitatea creștinului
A vedea lumea în lumina lui Dumnezeu, nu este opțional, ci o datorie, căci numai așa putem trăi în armonie cu creația și cu Creatorul. Ecologie duhovnicească, nu doar protejarea naturii, ci sfințirea ei, nu doar respect, ci iubire, nu doar echilibru, ci comuniune. Mărturia în lume, creștinul care vede creația ca icoană devine el însuși icoană vie, lumină în întunericul acestei epoci desacralizate. Fiecare creștin este chemat să-și limpezească înlăuntrul său imaginea despre creație, nu prin ideologii, ci prin pocăință, nu prin teorii, ci prin trăire. Căci numai cel care vede lumea în lumina lui Dumnezeu poate trăi în adevăr, în frumusețe și în iubire, așa cum spunea Părintele Dumitru Stăniloae „Creația este o scară spre Dumnezeu, iar omul este chemat să urce pe ea cu ochii inimii deschiși.”
Pustia Inimii 