Omul, creat „după chipul și asemănarea lui Dumnezeu” (Facerea 1:26), poartă în sine o demnitate unică, rațiunea, libertatea și capacitatea de comuniune. Însă această libertate implică și riscul alegerii greșite. Istoria mântuirii ne arată că orice făptură rațională fie om, fie înger poate deveni vrăjmaș al lui Dumnezeu și, implicit, al propriului sine. Această lucrare explorează cum se poate produce această transformare tragică, până la identificarea cu o entitate demonică sau satanică.
Libertatea darul care poate deveni blestem
Dumnezeu nu creează sclavi, ci fii liberi. Libertatea este darul suprem, dar și cel mai periculos. Îngerii căzuți, în frunte cu Lucifer, au ales să se răzvrătească, devenind demoni, nu au fost creați răi, ci au devenit răi prin alegere. La fel, omul poate alege să trăiască în afara voii lui Dumnezeu, devenind nu doar indiferent, ci activ potrivnic lui Dumnezeu.
Vrăjmășia față de Dumnezeu începutul demonizării
Sfântul Apostol Pavel avertizează că „vrăjmășia față de Dumnezeu” se manifestă prin trăirea „după trup” (Romani 8:7). Când omul refuză să se supună adevărului, se închide în sine și devine propriul său idol. Aceasta este începutul demonizării, înlocuirea lui Dumnezeu cu sinele. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „cunoștința fără fapte este teologia demonilor”, așadar, chiar și o minte cultivată poate deveni demonică dacă nu este luminată de har.
Transformarea sinelui în vrăjmaș
Vrăjmășia față de Dumnezeu nu este doar o ruptură verticală, ci și una interioară, omul devine vrăjmaș al propriului suflet. Patimile, mândria, ura, disprețul față de adevăr toate sunt semne ale unei vieți demonizate. În 1 Timotei 4:1, Sfântul Pavel avertizează că „unii se vor lepăda de credință, alipindu-se de duhuri înșelătoare și învățături ale demonilor”, aceasta nu este o metaforă, ci o realitate spirituală.
Vindecarea întoarcerea la chipul originar
Nimeni nu este predestinat să devină demon, chiar și cei căzuți pot fi ridicați prin pocăință. Ortodoxia nu vede omul ca pe o entitate fixă, ci ca pe o ființă în devenire, alegerea între lumină și întuneric este mereu deschisă. Pocăința, smerenia și iubirea sunt antidotul demonizării, prin ele, omul se reface întru asemănarea cu Hristos.
Orice făptură rațională are potențialul de a deveni fie fiu al luminii, fie fiu al întunericului. Vrăjmășia față de Dumnezeu începe cu trădarea sinelui și culminează cu identificarea cu duhul răzvrătirii. Dar harul lui Dumnezeu este mai puternic decât orice cădere, adevărata luptă duhovnicească este aceea de a rămâne în lumină, de a păstra chipul divin și de a refuza logica demonizării.
Pustia Inimii 